mitul lui Narcis

Transpus in plan cosmologic, l-am putea numi antropomorfism.Zeificarea fortelor naturii inseamna auto-idolatrizarea omului?Narcis se priveste , in oglinda universului si se indragosteste de univers in realitate , de sine insusi.
Daca privim pe om ca parte interga a naturii, deci daca prin om natura se vede si se intelege, mitul lui Narcis ramane mit, mitul devine limbaj , un limbaj pe care natura si-l confectioneaza spre a se intelege pe sine.Astfel Narcis se angajeaza intr-un cerc vicios.Obiect al propriei acfectiuni Narcis se egocentreaza ; limbaj al naturii se excentreaza . In primul caz Narcis se intoarce la sine in al doilea caz se angajeaza intr-o traiectorie spirala.
De ce este Narcis nefericit cand descopera trucajul?
Tocmai pentru ca interpreteaza drept trucaj ceea ce este defapt un modul logic al naturii , Narcis nu placheaza peste un chip ipotetic inexpresiv( al naturii) ci peste propriul sau chip...Deci prin Narcis , natura care nu are un chip initial, isi faureste unul...

Ochii....

Cand omul se hranea cu mituri, nu exista problema originii lumii, Dumnezeu ori Zeii au facut totul, intr-un mod astfel inchipuit, incat sa satisfaca orice curiozitate luciferica.Dupa ce mitologia a fost surpata de inteligenta investigatoare, problema originii a ramas in parte , nesolutionata. Indrazneata noastra inteligenta nu reuseste sa ne dea inca un raspuns satisfacator la problema genezei oricat am scormoni adancurile si inaltimile lumii. Iata , de exemplu: privesc oamenii, le privesc fata cu simetria ei perfecta si la organele acestea uluitor de ingenioase...Iata ochii: cata expresivitate!!! Privesti un om in mers cu aliura , cu ritmul miscarilor , decupate in forma ideala abstracta a speciei'' om ''Nu deduci mare lucru .Ii privesti insa ochii: deodata intrii intr-un domeniu care te tulbura; gasesti acolo un trecut concentrat , patrunzi in culisele actuale ale unei existente complexe, anticipezi o conduita...De unde atata finete, de unde acest imponderabil,care se dispenseaza- aparent - de conditiile istoriei?
Cum a putut Natura - aceasta notiune abstracta imbibata de antropomorfism- sa plasmuiasca ochiul?
oricat am privi procesul, in perspectiva milioanelor de ani- cu gandul ca durata ar putea lamurii complexitatea operei- nu suntem satisfacuti.Cosmosul- in anumite puncte- se autoorganizeaza, definindu-si coordonatele de laborator ale creatiei superioare. Asa sa stea lucrurile? Stadiul de acum al naturii noastre - de aici- sa motiveze procesul intretinerii si progresul organelor cele mai rafinate? Reprezinta natura oul care genereaza omul? Intrebari simple, dar cu atat mai tulburatoare cu cat faptul exista si trebuie sa aiba o explicatie.

Nebunia......inseamna iesirea din disciplina legilor comune...Comune , desigur , caracteristica legilor fiind generalitatea.In acest sens larg si in perspectiva universala, viata apare ca o exceptie, un acte de abatere de la legea universala a mortii....Iar creatorul, care ar fi inchipuit viata in lume, nu se deosebeste decat prin dimensiuni de oricare nebun

Esenta existentului

Asadar slefuim; eliminam tot ce exorbiteaza; slefuim pana la rotunjime....si intelegem ca existenta existentului este linia curba inchisa ; se pare ca echilibrul, perfect eleatic, al realitatii este circumferinta, linia inchisa la distanta egal , in orice punct, de un centru.Aceasta va fiind la inceput : cercul sau sfera; ori va fi la sfarstit?

Orice rupere a cercului este facere, inceput, orice inchidere este repaus, sfarsit. Viata este cea mai elocventa exorbitanta, smulgere de pe orbita ; viata este exceptie, iesire din cerc si tindere spre non-cerc. Prin noutatea imanenta, viata transgreseaza cercul...se angajeaza pe spirala infinitului.

Prin cerc desfiintam spatiul si macinam timpul; prin cerc facem economie de viata pana la simplitatea mortii...

Slefuim asadar si descoperim esentialul...:)

Geneza sau-''Parabola Facerii'' ar putea sa se numeasca o ''ars poetica'' inchipuita in spiritul tendintelor contemporane: cultul esentelor.

Si ar putea sa aiba mai multe parti, calchiate tot metaforic pe schema urmatoare:

autorul-demiurgul; desfacerea(constatarea);

libertatea(ca principiu care legitimeaza desfacerea, sfaramarea,facutului) ; duhul lucrului ( care este eliberat din lucrurile sfarmate si comuniaza cu duhul intregului) ; marginea intregului...a universului; forma-mijloace elementare)fara cliseele naturii sau ale culturii); ca finalitate( daca trebuie sa ii dam una): botezul sau cuminecatura partii cu intregul

Care ar fii rostul CUVANTULUI aici? El este conceptu ca ratiune imanenta a existentei?Ca un factor transcedental, care organizeaza existenta?In acest ultim caz este vorba de o maieutica, in sens socratic sau de o inchipuire'' a l'aventure''? Trebuie precizat in acest sistem locul Creatorului, al Cuvantului , al materialului. al finalitatii....

In cazul imanentei sau a transcendentei, creatia se desfasoara in cerc, este tautologica. numai in ipoteza a treia a sensului care se defineste treptat ''ex nihilo'' creatia apare noua, proaspata.Ce devine Logosul in acest caz? NATURA IS CREAZA DUMNEZEUL NU INVERS ! Iar Cuvantul ca instrument? METAFORA PRIN EXCELENTA: modalitate antropomorfica de exprimare a Logosului...

Timp naravas....

Timp naravas! Daca n-ar exista inexistentul, daca nu ne-ar pandi moartea, timpul s-ar confunda cu Eternitatea si Istoria cu Paradisul. Moartea conditioneaza genetic istoria si da existentei tensiunea pateticului.

Timpul creste din moarte si traieste din ratiunea ei.

Ce-a fost mai intai: moartea sau timpul?Moartea in sens absolut ar exclude posibilitatea logica a timpului , dar moartea relativa postuleaza preabilitatea vietii. Si viata? Fiind castig in dauna mortii, pare subsecventa ei...

In infinitul lumii, nu exista inceput si sfarsit; numai in lumea noastra ingusta, lucram cu asemenea artificii de logica antropomorfica.Numai pe portativul istoriei umane sunt valabile filozofiile noastre, la cheia antroposului major sau minor.....