uneori mi se face frică
în jurul meu cioburile se împing unele pe altele
de la stânga la dreapta
ridică tot mai multe ziduri
colţuroase murdare acustice
fantomele acelea de la geamuri
când aveam şase ani
dacă le apropii de pupilă
pot să-mi citesc gândurile
de la dreapta la stânga
dacă îmi ating urechea
pot să ascult
cinci minute de Liszt la lumina lunii
numai gustul de mercur expirat
nu le poate schimba starea de agregare
cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii
despre cum se scurg
cuvintele paravan în orice direcţie
ploaia de ieri peste trupul de piatră
alteori mi-e bine
când cioburile ştiu să stea drepte..
un puzzle vorbeşte despre mine
Really great work. have a nice weekend.
RăspundețiȘtergereFoarte frumos scrii...profundă poezie:)
RăspundețiȘtergerePS: Ai un cadou de la mine pe blogul meu, dacă vrei să-l onorezi:)
O zi faina Amatue:) Keep up the good work!:)
foarte frumos...un puzzle de cioburi...imi place cum ai scris
RăspundețiȘtergeremister si durere ...un cuplu nemuritor. Asociez cioburile cu amintirile ...am dreptate? ...Imi place.
RăspundețiȘtergereM-a emotionat mult poezia ta, imi place mult cum scri si cu siguranta am multe de invatat de la felul in care iti exprimi sentimentele!^_^
RăspundețiȘtergere