luni, 14 iunie 2010

Mirare...



Mă miră tot ce nu înteleg şi nu înteleg decât lucrurile omeneşti
, pentru că sunt făcute din prefăcutele lumii.În fiecare lucru al lumii stă închisă o taină , cea a începutului, un nod pe care mintea nu-l poate desface, iar inima în faţa lui, se înfioara...Mintea întelege până la pragul întâi si se opreşte la pragul din urmă.De aceea primele explicaţii ale lumii se referă la inexplicabil ceea ce este inteligibil provine din neinteligibil.Pentru că treptele cunoaşterii- în jos sau în sus- nu sunt fără sfarşit.Ceva se explică prin altceva , numai Totul se explică prin Nimic

Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 12 mai 2010

Despre Moarte...


Toata mizeria si maretia existentei umane este consecinta a mortii.Niciodata despre acest fenomen firesc al lumii nu s-a spus cuvantul potrivit;ca si Demiurgul sau Destinul moartea a fost definita indirect.Si totusi nu esxista fenomen mai direct decat moartea
Asculta mai multe audio Muzica

marți, 13 aprilie 2010

Interviu cu tine....

- Buna ziua.As vrea sa sa iau...
-Ce sa-mi iei,lasa-ma-n pace domnisoara.N-am ce sa iti dau
-Va rog frumos as vrea sa-mi dati...
-Dar v-am rugat sa ma lasati in pace, nu ne intelegem
-.....un interviu.
-Un ce?
-Un interviu
-Pentru ce?
-Pentru mine
-Nu inteleg
-Vreau sa va iau un interviu.Vreau sa va iau interviuri tuturor...
-Dar ce sunt eu,star de cinema?
-Poate ca nu...in orice caz sunteti OM..poate un star pentru cineva...
-Lasa gluma. N-am timp de glume.
-Nici eu.Dar vreau sa va iau un interviu...

Iti imaginezi dialogul acesta intre mine si tine?Poti sa iti imaginezi faptul ca as vrea sa iti iau un interviu?
M-am gandit sa scriu o carte cu oameni obisnuiti -deh poate tu esti cu mot, nu ai fii intrat in carte.Ma gandeam sa stau de vorba cu oameni nebagati in seama de altii considerati standard,si sa le dau ocazia sa scoata la iveala frumusetea din Interiorul lor..Cred ca daca as face o carte de interviuri cu tine, mi-ai spune multe lucruri .Apoi cu singuranta m-ai intreba de ce am facut aceasta carte?Ca sa vorbesti cu tine insuti.Nu, in nici un caz .Am vrut doar sa te vorbesc cu tine si sa te ascult....Dar esti prea inschis in tine OMUL meu :)

joi, 8 aprilie 2010

Cioburi

uneori mi se face frică
în jurul meu cioburile se împing unele pe altele
de la stânga la dreapta
ridică tot mai multe ziduri
colţuroase murdare acustice
fantomele acelea de la geamuri
când aveam şase ani

dacă le apropii de pupilă
pot să-mi citesc gândurile
de la dreapta la stânga
dacă îmi ating urechea
pot să ascult
cinci minute de Liszt la lumina lunii
numai gustul de mercur expirat
nu le poate schimba starea de agregare

cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii
despre cum se scurg
cuvintele paravan în orice direcţie
ploaia de ieri peste trupul de piatră

alteori mi-e bine
când cioburile ştiu să stea drepte..
un puzzle vorbeşte despre mine

vineri, 2 aprilie 2010


Cand omul contesta opera semenilor si o darama face revolutie.Dar cand contesta opera Creatorului si aspira s-o inlocuiasca?Eventualitatea din urma a fost gandita de oameni ca dovada a insurectiilor din mitologia pagana sau crestina.Este adevarat ca toate aceste razvratiri termina pe Cauzaz cu ficatul sfasiat de pasarea imperiala a inaltimilor...Este adevarat ca Lucifer cade.
Razvratirea Creatului impotriva Creatorului strecoara o indoiala nelinistitoare in sistemul operei divine; ceea ce contesta prin glasul dinauntru nu este perfect.
Cand omul contesta opera lui Dumnezeu si aspira sa o inlocuiasca se auodistruge.Lucifer cazut este dusmanul permanent al lumii facute;El ii contesta perfectiunea si o refuza integral.
Dar posibilitatea omului de a se ridica pana si impotriva Creatorului constituie titlul lui de mandrie

miercuri, 24 martie 2010

Ars Moriendi

m-am sinucis de ieri,
dar ,având pe stoc nişte secunde,
voi fi murit abia mâine
exersez arta Muririi de când mă ştiu
îmi leg de privire câte o piatră îndărătnică
ce refuză să se arunce în gol
poftind la minunile fiinţei de care atârnă…
din a noastra pendulare consubstanţială
lumea învăţând să se învârtă după lume,
iar eu si piatra să ne mirăm mai puţin
între noi...

în fundal Dumnezeu
făcea din mine
chip cioplit pietrei
semnând isteroid
în colţul de sus
al Omului
"Eu"…

Asculta mai multe audio Muzica

marți, 23 martie 2010

Spiritul constructiv


Spiritul constructiv vine de la Lucifer;el este exterior lumii, organizeaza din exterior prin insumare.Spiritul luciferic combina dupa legi nu totdeauna conforme naturii sau vointei lui dumnezeu.Babilonul,Cetatea sunt opere luciferice, expresie a cuceririlor intelectuale ale omului.
Demonul inseamna luciditate damnata purtatorul de lumina opus creatorului de lumina;el este constienta morala a lui Lucifer.

Asculta mai multe audio Muzica

marți, 16 martie 2010

Zeii Danseaza....


Neitzsche spunea despre zei ca danseaza, mi-am dat seama de esenta dansului cand am vazut mersul cosmonautilor pe luna: dansul este negatia ponderabilitati.Un dans pur presupune o imponderabilitate completa.Zeii nu sunt aserviti nici unei gravitatii de aceea ei nu merg ci danseaza.La extremitatea opusa zeilor stau fiintele taratoare:acestea sunt lipite de materia,sunt robite de ponderabilitate,de aceea nu danseaza niciodata,se tarasc
Gratia se defineste tot prin raport la ponderabilitate:este deviatia rotunda a caderii....Omul poarta in esenta lui nostaligia libertatii absolute , pe care .totusi paradoxal, n-a trait-o niciodata,dar care transpira prin porii cosmosului


Asculta mai multe audio Muzica

luni, 8 martie 2010

Creatia






Creatia este individuare, decupare a partii din intreg.Spre a o realiza , creatorul trebuie sa se puna in situatia lui Dumnezeu, adica sa participe la substanta universala; nu poti crea partea fara a avea sentimentul intregului; orice creatura se proiecteaza pe fundalul intregului, nu este imaginabila fara aceasta referinta.De aceea s-a spus ca drumul omului trece prin Dumnezeu
Creatia artisitca , fiind sensibilizarea abstractiilor adica a generalului, se poate intelege in lumina perspectivei de mai sus: artistul cauta si realizeaza particularul, individualul, existenta bogata in determinari concrete, el nu reuseste insa o opera mare daca in actul creatiei nu este prezent si intregul .Numai de pe aceasta pozitie artistul poate conferi operei sale caracterul verosimilitatii, al creatiei propriu-zise..


Asculta mai multe audio Diverse

marți, 23 februarie 2010

Batranetea si Copilaria




Batranetea si copilaria au intre ele o trasatura comuna , fundamentala: inadaptabilitatea la situatiile schimbatoare ale mediului .Copiii n-au invatat inca sa traiasca in ambianta naturala si sociala; batranii nu mai au spontaneitatea si flexibilitatea adaptarii, sunt prizonierii habitudinilor.Primii apar salbatici, iar ultimii retrograzi si conservatori
In fiecare dimineata ,copiii descopera lumea ,in fiecare dimneata batranii o acopera.Experienta noastra este cenusa peste jarul vietii, cu cat creste ea, viata se sufoca,tace...
Copiii topesc gheata vietii, o retraiesc nativ , originar...ca si nebunii betivii, misticii si artistii

Asculta mai multe audio Muzica

Ar trebuie din cand in cand...




Ar trebui din cand in cand sa ne eliberam simturile de autocratismul centrilor nervosi: ochii sa vada pentru a vedea -sa realizeze betia de culori si forme , urechea , sa auda pentru a auzi , piciorul sa mearga pentru a merge , inima sa bata din sine , gandurile sa alerge deslantuite ...Ar trebui din cand in cand sa redam vietii libertatea originara , sa recastigam simtul si gustul naturii sa ne dezumanizam prin naturizare...

Asculta mai multe audio Divertisment

miercuri, 17 februarie 2010

Copii intreaba.....



Copiii intreaba nu din necesitatea cunoasterii, din motive strict intelectuale,ci din nevoia justificarii.Ei traiesc animist evenimentele, si vad mitologic lumea,ceea ce se intampla trebuie sa aiba o motivare , o finalitate , ca in raporturile de toate zilele din mediul uman.
Copilul nu intreaba '' cum umbla masina sau cum bate vantul''ci '' de ce umbla masina sau de ce bate vantul ''.Iar raspunsul nu-l multumeste daca este unul cognitiv ci numai daca e justificativ .Daca ii spui ca masina se grabeste sa ajunga la ea acasa , se grabeste ca a intarziat '' e mai multumit decat daca ii explici in termeni tehnici procesul automatiei.
Psihologia copilului este psihologie primara iar prima confruntare a omului cu natura este cea mai relevanta. Procesul , mult mai subtil al simbolismului antropomorfic , prezent in toate actele noastre si fundamental psihologiei umane , se poate intelege mai usor referindu-se la psihologia infantila ...


Asculta mai multe audio Muzica

joi, 4 februarie 2010

Arlechinul si Vioara lui





Zâmbiţi, vă rog! Şi daţi-mi o vioară,
N-aţi mai văzut un arlechin cântând,
Spectacolul, prea ieftin pân-aseară,
E scump acum. Plătiţi şi staţi la rând!

Strigaţi, vă rog! Sau râdeţi pe-nfundate
De ce-am făcut, de ce nu pot să fac,
Vioara-i spartă, corzile tăiate,
Strigaţi să cânt! Căci veţi striga să tac.

Urlaţi, vă rog! Mi-aţi dăruit o bardă,
Refrenul ei cu sila-l învăţaţi,
Lumina-n voi a început să ardă,
Aplaudaţi, vă rog. Aplaudaţi!


Asculta mai multe audio Muzica