Intalnire cu Ingerul Inspiratiei

O lumină albastră îi traversa chipul. îi era cumva ruşine să trăiască.
avea dexteritatea marilor inventatori de iluzii. stranietatea celor nefericiţi din naştere.
se lăsa consumat cu uşurinţă privit pe îndelete descifrat cu îngăduinţă.
regele vastelor teritorii de fum. obraznicul arlechin al principeselor emotive avea atâtea cuvinte încât ţi se făcea rău ascultându-l. aerul se rarefia.
un cimitir ambulant în care trăiau oameni cu feţe de lut. un vânzător de nevroze pentru blazaţi.
Apoi mi-am dat seama ca
din politeţe se poate muri la fel de bine ca din viaţă. vine o zi când găseşti motive să ucizi şi ucizi.
fără blândeţe. fără teamă. fără întrebări. loveşti scurt şi pleci. sau dai foc omenirii cu graţie şi simplitate.
în urmă rămâne o cenuşă de om. din cenuşa de om se nasc cele mai vii şi luminoase poeme.
Când scrii e semn că undeva pe parcurs s-a întâmplat cel puţin un accident sau o crimă.
nu poţi să scrii fără cadavre în sertar fără nebunia sinucigaşului în serie
fără masca înşelătoare a omului .
Suntem prizonieri , viata e departe de noi.
stă ascunsă şi rânjeşte sinistru din spaţiile albe ale versurilor
scrise de noi trăite de alţii.

A trai in vis

Am avut impresia ca traiesc in vis…ca traim in vis Existenta este atat de plina si complexa , iar ceea ce retine constiinta noastra e atat de sarac incat viata apare ca o suita de gesturi somnambulesti uniliniare. Ca o subtire raza printr-un noian infinit , cufundat in bezna .Am simtit numai cutremurul visceral as putea spune, al unor evenimente decisive in viata mea, dar n-am inteles mai mult decat o traditie( conventiune cristalizata) simplista si prea arhaica . Ca un somnambul , am urmat un drum despre care nu stiam nici de unde vine si nici unde ar putea duce dar pe care-l gaseam singur capabil sa ma indrume Am trait senzatia intima. inefabila ca ceea ce se petrece cu mine ( si cu altii si cu noi toti) este o cutremuratoare adancime de o semnificatie ( sau nesemnificatie) peste puterile noastre de percepere Dar am trait realmente aceasta senzatie…Si m-am gandit la vis si gandul m-a dus la….lunatici

a fi spre a nu mai fi....

A fi spre a nu mai fi este raspunsul secolului XXI la intrebarea lui Hamlet .Eroul dostoievskian ( vezi Demonii ) traieste pentru a demonstra non-existenta . Intr-adevar, neantul nu poate fii conceput in sine, ci prin corelatie cu o realitate, cu ''ceva'': moartea n-are sens fara de viata, ea fiind negatia vietii.
'' A fi '' este conditia prealabila a lui '' a nu fi'' . Acest ''a nu fi'apare incarcat negaiv de toata sarcina fiintarii
Si ce poate fii ma incarcat de sens( in acest context) decat dumnezeu?
Dumnezeu reprezinta negatia absoluta a tot ceea ce exista in timp si spatiu .Spre a fi el realizeaza- din perspectiva duhului istoriei- neantul ( non-existenta in timp si spatiu|)
''A fi spre a nu mai fi''daca ai constiinta acestui adevar elementar ( sau mai degraba fundamental) adaugi istoriei coordonata existentiala

mitul lui Narcis

Transpus in plan cosmologic, l-am putea numi antropomorfism.Zeificarea fortelor naturii inseamna auto-idolatrizarea omului?Narcis se priveste , in oglinda universului si se indragosteste de univers in realitate , de sine insusi.
Daca privim pe om ca parte interga a naturii, deci daca prin om natura se vede si se intelege, mitul lui Narcis ramane mit, mitul devine limbaj , un limbaj pe care natura si-l confectioneaza spre a se intelege pe sine.Astfel Narcis se angajeaza intr-un cerc vicios.Obiect al propriei acfectiuni Narcis se egocentreaza ; limbaj al naturii se excentreaza . In primul caz Narcis se intoarce la sine in al doilea caz se angajeaza intr-o traiectorie spirala.
De ce este Narcis nefericit cand descopera trucajul?
Tocmai pentru ca interpreteaza drept trucaj ceea ce este defapt un modul logic al naturii , Narcis nu placheaza peste un chip ipotetic inexpresiv( al naturii) ci peste propriul sau chip...Deci prin Narcis , natura care nu are un chip initial, isi faureste unul...

Ochii....

Cand omul se hranea cu mituri, nu exista problema originii lumii, Dumnezeu ori Zeii au facut totul, intr-un mod astfel inchipuit, incat sa satisfaca orice curiozitate luciferica.Dupa ce mitologia a fost surpata de inteligenta investigatoare, problema originii a ramas in parte , nesolutionata. Indrazneata noastra inteligenta nu reuseste sa ne dea inca un raspuns satisfacator la problema genezei oricat am scormoni adancurile si inaltimile lumii. Iata , de exemplu: privesc oamenii, le privesc fata cu simetria ei perfecta si la organele acestea uluitor de ingenioase...Iata ochii: cata expresivitate!!! Privesti un om in mers cu aliura , cu ritmul miscarilor , decupate in forma ideala abstracta a speciei'' om ''Nu deduci mare lucru .Ii privesti insa ochii: deodata intrii intr-un domeniu care te tulbura; gasesti acolo un trecut concentrat , patrunzi in culisele actuale ale unei existente complexe, anticipezi o conduita...De unde atata finete, de unde acest imponderabil,care se dispenseaza- aparent - de conditiile istoriei?
Cum a putut Natura - aceasta notiune abstracta imbibata de antropomorfism- sa plasmuiasca ochiul?
oricat am privi procesul, in perspectiva milioanelor de ani- cu gandul ca durata ar putea lamurii complexitatea operei- nu suntem satisfacuti.Cosmosul- in anumite puncte- se autoorganizeaza, definindu-si coordonatele de laborator ale creatiei superioare. Asa sa stea lucrurile? Stadiul de acum al naturii noastre - de aici- sa motiveze procesul intretinerii si progresul organelor cele mai rafinate? Reprezinta natura oul care genereaza omul? Intrebari simple, dar cu atat mai tulburatoare cu cat faptul exista si trebuie sa aiba o explicatie.

Nebunia......inseamna iesirea din disciplina legilor comune...Comune , desigur , caracteristica legilor fiind generalitatea.In acest sens larg si in perspectiva universala, viata apare ca o exceptie, un acte de abatere de la legea universala a mortii....Iar creatorul, care ar fi inchipuit viata in lume, nu se deosebeste decat prin dimensiuni de oricare nebun

Esenta existentului

Asadar slefuim; eliminam tot ce exorbiteaza; slefuim pana la rotunjime....si intelegem ca existenta existentului este linia curba inchisa ; se pare ca echilibrul, perfect eleatic, al realitatii este circumferinta, linia inchisa la distanta egal , in orice punct, de un centru.Aceasta va fiind la inceput : cercul sau sfera; ori va fi la sfarstit?

Orice rupere a cercului este facere, inceput, orice inchidere este repaus, sfarsit. Viata este cea mai elocventa exorbitanta, smulgere de pe orbita ; viata este exceptie, iesire din cerc si tindere spre non-cerc. Prin noutatea imanenta, viata transgreseaza cercul...se angajeaza pe spirala infinitului.

Prin cerc desfiintam spatiul si macinam timpul; prin cerc facem economie de viata pana la simplitatea mortii...

Slefuim asadar si descoperim esentialul...:)

Geneza sau-''Parabola Facerii'' ar putea sa se numeasca o ''ars poetica'' inchipuita in spiritul tendintelor contemporane: cultul esentelor.

Si ar putea sa aiba mai multe parti, calchiate tot metaforic pe schema urmatoare:

autorul-demiurgul; desfacerea(constatarea);

libertatea(ca principiu care legitimeaza desfacerea, sfaramarea,facutului) ; duhul lucrului ( care este eliberat din lucrurile sfarmate si comuniaza cu duhul intregului) ; marginea intregului...a universului; forma-mijloace elementare)fara cliseele naturii sau ale culturii); ca finalitate( daca trebuie sa ii dam una): botezul sau cuminecatura partii cu intregul

Care ar fii rostul CUVANTULUI aici? El este conceptu ca ratiune imanenta a existentei?Ca un factor transcedental, care organizeaza existenta?In acest ultim caz este vorba de o maieutica, in sens socratic sau de o inchipuire'' a l'aventure''? Trebuie precizat in acest sistem locul Creatorului, al Cuvantului , al materialului. al finalitatii....

In cazul imanentei sau a transcendentei, creatia se desfasoara in cerc, este tautologica. numai in ipoteza a treia a sensului care se defineste treptat ''ex nihilo'' creatia apare noua, proaspata.Ce devine Logosul in acest caz? NATURA IS CREAZA DUMNEZEUL NU INVERS ! Iar Cuvantul ca instrument? METAFORA PRIN EXCELENTA: modalitate antropomorfica de exprimare a Logosului...

Timp naravas....

Timp naravas! Daca n-ar exista inexistentul, daca nu ne-ar pandi moartea, timpul s-ar confunda cu Eternitatea si Istoria cu Paradisul. Moartea conditioneaza genetic istoria si da existentei tensiunea pateticului.

Timpul creste din moarte si traieste din ratiunea ei.

Ce-a fost mai intai: moartea sau timpul?Moartea in sens absolut ar exclude posibilitatea logica a timpului , dar moartea relativa postuleaza preabilitatea vietii. Si viata? Fiind castig in dauna mortii, pare subsecventa ei...

In infinitul lumii, nu exista inceput si sfarsit; numai in lumea noastra ingusta, lucram cu asemenea artificii de logica antropomorfica.Numai pe portativul istoriei umane sunt valabile filozofiile noastre, la cheia antroposului major sau minor.....